ANUNT: Abonare la Revista Foaie Nationala pe E-mail: foaienationala@yahoo.com sau Ymess: foaienationala

Prin abonare veti primi saptamanal un e-mail/mass cu ultimele postari de pe Foaie Nationala!

Cei interesati pot trimite un e-mail cu textul “pentru abonare” la adresa foaienationala@yahoo.com ori pot adauga in lista de Ymessenger,foaienationala.

Biografii: Dimitrie Onciul

Dimitrie Onciul (n. 26 octombrie/7 noiembrie 1856, Straja – d. 20 martie 1923) a fost un istoric, membru titular al Academiei Române. A studiat la Universitatea din Cernăuţi şi la Universitatea din Viena. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti şi director al Arhivelor Statului, a fost primul preşedinte al Comisiei consultative heraldice. A întemeiat şcoala critică în istoriografia românească. S-a ocupat de problema originii românilor, demostrând argumentat formarea poporului român pe o arie întinsă de ambele părţi ale Dunării şi respingând teoria migraţiunii medievale a românilor din Peninsula Balcanică emisă de unii istorici austrieci ca Franz Josef Sulzer, Eduard Robert Rösler sau Johann Christian von Engel. A demonstrat, pe bază de documente, că formarea statelor feudale româneşti a fost o firească urmare a dezvoltării vechilor formaţiuni politice locale, combatând teoria neştiinţifică a „descălecatului”.

Opera principală

• Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţii românilor în Dacia Traiană, 1885
• Radu Negru şi originile Principatului Ţării Româneşti, 1890 – 1892
• Originile Principatelor Române, 1899
• Ideea latinităţii şi a unităţii naţionale, 1919
• Tradiţia istorică în chestiunea originilor române, 1906-1907

Biografii: Vasile Pârvan

A fost istoric, arheolog, epigrafist şi eseist român

S-a născut la 28 septembrie 1882, în cătunul Perchiu din comuna Huruieşti, judeţul Bacău. A studiat la Bucureşti (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga şi Dimitrie Onciul) şi apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române şi al mai multor academii şi societăţi ştiinţifice din străinătate.

S-a preocupat îndeosebi de arheologie, preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane.

A organizat numeroase şantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria, şi a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice şi monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros şi util.

Şi-a început activitatea de instoric cu lucrarea de doctorat Naţionalitatea negustorilor din Imperiul roman (1909, în limba germană), considerată de specialişti ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerţului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în staţiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parţiale ale săpăturilor a scris Getica (1926), cea mai importantă lucrare a sa (datorită destinului său), o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic şi cultural al daco-geţilor; unele lipsuri şi exagerări (printre care accentuarea rolului sciţilor şi al celţilor în dezvoltarea culturii geto-dace) nu ştirbesc valoarea acestei lucrări.

Boierii- Monahi în vremea lui Matei Basarab

“Acest boier era bogat şi fără pereche în această ţară… Îl vedeam cum se scula obişnuit la vremea citirii rugăciunilor de la miezul nopţii, citind neîncetat psalmii profetului David şi restul ritualului stabilit, de la începutul slujbei până la sfârşit, stând într-unul din colţurile bisericii, fără să privească nici la dreapta, nici la stânga şi sârguindu-se cu toata inima, când se ivea prilejul, să aprindă şi să stingă lumânările şi să facăţ şi alte slujbe bisericeşti, ca şi când ar fi fost un paracliser sau chiar şi cu mai multă însufleţire, astfel încât tare se minunau de el”.

Însemnarea aparţine arhidiaconului Paul de Alep care a vizitat Ţara Românească la sfârşitul domniei lui Matei Basarab, însoţindu-l pe patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoria sa la Moscova. Autorul era impresionat de evlavia boierului muntean, nu altul decât Preda Brâncoveanu, nepotul lui Matei Basarab şi bunicul viitorului domn Constantin Brâncoveanu.

Să reţinem şi altă relatare din acea vreme – a misionarului catolic Petru Baksic, aflat în Valahia pe la 1640 – despre viaţa monastică de aici: “Egumenii sau stareţii lor umblă în trăsuri, îmbrăcaţi în mătase, încât par tot atâţia boieri… În mănăstiri, ţiganii fac tot: ară, sapă, muncesc şi păzesc vitele şi tot ce trebuie făcut fac, chiar şi ţigancile umblă prin mănăstire şi muncesc, fac pâine spală vasele, mătura, mulg vacile şi fac tot ce trebuie făcut într-o casă, ceea ce e un lucru nemaipomenit”.

Clasele boiereşti în secolul XIX

Clasa boierească a înregistrat importante mutaţii în prima jumătate a secolului al XIX – lea, modificându-şi structura, conduita, rolul economic şi social, dar şi atitudinea politică. La începutul secolului, boierimea se bucura de toate privilegiile politice şi economice, având monopolul puterii pentru ca la mijlocul veacului al XIX – lea, prin Convenţia de la Paris, să-şi piardă aceste privilegii.

În perioada 1848 – 1857 clasa boierească şi-a încetat practic existenţa social- politică privilegiată. Din anul 1858, boierii rămân doar moşieri, pierzându-şi rangurile şi privilegiile. Pentru a intra în noul regim, elita şi-a părăsit hainele vechi renunţând la titluri şi orgolii în favoarea noii societăţi moderne.

Începând cu anul 1849 procesul de disoluţie al boierimii se accelerează. La acest fenomen contribuind şi ruinarea unora dintre boieri, care sunt incapabili de a se adapta noilor vremi, să transforme modul de exploatare a pământului pentru a rezista noilor structuri economice şi asaltului altei clase mai puternice, care îi acaparează proprietăţile, îi uzurpă privilegiile şi avantajele politice în doar câteva decenii.

La sărăcirea boierilor contribuie şi modul lor de viaţă nemăsurat în cheltuieli, în lux şi petreceri. O încercare de a-şi plasa banii în mod mai avantajos face şi d-na. Balş, aceasta scrie fiilor ei Constantin şi George, în anul 1847 cerându-le să-şi dea acordul pentru a–şi vinde moşiile din Basarabia. La 12 iunie 1847 scrie prima oară lui Constantin anunţându-l că a găsit un preţ avantajos pentru moşii. Aceasta îl roagă să-i trimită o declaraţie de renunţare la dreptul de răscumparare. La 13 iunie scrie celor doi „sper ca îmi veţi facilita intenţia în această privinţă arătând cumpărătorilor o declaraţie că  renunţaţi la dreptul din naştere” (Arhivele Naţionale Istorice Centrale, ds. 7, fila 2).  D-na. Balş se justifică pentru vânzarea moşiilor afirmând că doreşte să-şi mărească veniturile.

Despre nazism, comunism şi masonerie

Dialog cu dr. Florin Matrescu, autorul cartii “Holocaustul Rosu”

Doctorul Florin Matrescu provine dintr-o familie de luptatori anticomunisti. Personalitate puternica, în timpul regimului comunist, Florin Matrescu avea sa intre în conflict cu directorul Spitalului Municipal Bucuresti, socrul lui Sorin Oprescu (actualul senator PSD). Atunci a hotarât sa plece în Germania Federala, unde avea sa fie medic peste 20 de ani. Acolo a continuat sa dezavueze dictatura comunista din România. Prin eforturi deosebite si pe banii lui. A contribuit la organizarea rezistentei anticomuniste din Germania, iar dupa caderea sistemului bolsevic, s-a întors în tara. Înca mai avea iluzii. A tradus Constitutia Germaniei Federale si a oferit-o spre studiu si aplicare conducatorilor Conventiei Democrate. Inutil fiindca toti cei 15000 de specialisti stiau ce aveau de facut. Ulterior, si-a oferit serviciile ca doctor cu practica într-o lume cu mari performante în domeniu. Confratii l-au primit cu suspiciune.

În paralel, doctorul Florin Matrescu a ramas un observator atent al fenomenelor politice contemporane. Cartea Holocaustul rosu este rezultatul acestor cercetari personale, care, prin sagacitatea lor, neconventionala astazi, îl marcheaza pe oricare cititor. Pe data de 7 septembrie 2006, Florin Matrescu, împreuna cu alti intelectuali români, a realizat la Cluj un autentic proces al comunismului. Actiune care, din nefericire, nu s-a bucurat de atentia cuvenita din partea presei si a prietenilor lui Vladimir Tismaneanu, inchizitorul “epocii de aur”. N-a înteles atunci ca “tot noi” trebuie sa facem rechizitoriul “holocaustului rosu”…

- Domnule doctor Florin Matrescu, ati realizat o carte fundamentala pentru întelegerea istoriei moderne si contemporane a României, a Europei si chiar a lumii. De ce i-ati spus “Holocaustul Rosu”?
- Întrebarea este legitima pentru ca aceasta sintagma îmi apartine, fara lipsa de modestie. Nu a fost asa de greu sa gasesc aceasta sintagma. Nu cred ca este rezultatul cautarii mele, cât al faptului ca am avut curajul sa folosesc acest termen care era rezervat în exclusivitate “holocaustului negru” sau “holocaustului nazist” si de aici paralela cu ceea ce au facut comunistii mi s-a parut absolut fireasca. Aproape nu-mi vine sa cred ca sunt primul care m-am gândit la aceasta sintagma. N-a fost o chestiune de inovatie, cât mai mult o problema de curaj. Fiindca în lumea vestica – ma refer în special la Germania – se spun atât de multe lucruri despre tragedia nazismului si despre holocaustul fascist, încât aproape nimeni nu are curajul sa vorbeasca despre cealalta tragedie care i-a urmat nazismului.

Documente: “Istoria României – Transilvania (1075 – 1250)”/ Constantin Giurescu – “Studii de istorie socială – vechimea rumâniei, despre rumâni, despre boieri”/ “Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”

Vă pun la dispoziţie câteva documente foarte importante din Istorie Românilor. Sper să vă fie de folos! [N.A.]

“Pentru întaia oară sunt strânse în volum documentele cele mai vechi ale Transilvaniei, până acum tipărite incomplet sau unilateral şi împrăştiate în nenumărate publicaţii greu accesibile.
Tot pentru întâia oară sunt traduse şi publicate în limba română.”

Puteti DOWNLOADA cartea de aici:

“Documente privind istoria României – Transilvania (1075 – 1250)”

________________________________________________________________________________________

“Cantemir spune că nobilimea moldoveană se compunea din trei clase: 1) dregătorii din slujbele mai înalte şi urmaşii lor; 2) curtenii, sub care nume el înţelege pe propietarii de sate moştenite, cari nu dobândiseră încă slujbe şi 3) călăraşii, cari serveau în războaie pe cheltuiala lor, în schimbul folosinţii moşiilor ce le fuseseră hărăzite de domni. În urma acestora, Cantemir înşiră, ca o a patra clasă, şi pe răzăşi, despre cari însă spune că preferă să-i considere mai degrabă ca ţărani liberi decât ca boieri. (…) Dacă îi socotim ca boieri, atunci clasa boierească cuprindea -pe lângă slujbaşi- pe toţi propietarii de pământ, fără excepţiune.”

Puteti DOWNLOADA cartea de aici:

Constantin Giurescu – “Studii de istorie socială – vechimea rumâniei, despre rumâni, despre boieri”

_______________________________________________________________________________

“Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate să cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare şi bun şi milostiv şi ziditorul nostru cel înţelept, şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-tunérec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă. O, câtă iaste de multă mila ta, Doamne, şi gândul şi cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină şi minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale şi lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multă, lăcui întru noi oamenii şi să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu şi om pre pământu şi într-amândoao desăvârşit. Şi pre om şi-l făcu fiiu iubit şi moştean împărăţiii sale.”

Puteti DOWNLOADA cartea de aici:

“Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”

Sursa documente

Imnul Moldovei (din folclorul românesc)

În Moldova locul-i sfânt, leagăn de credinţă
Din străbuni am ctitorit pentru biruinţă.
La Suceava, între munţi Dumnezeu e-n toate
Zimbrul ţine la un loc oameni şi cetate.

Multe neamuri am ţinut ţara ca o florare
Şi pământul ce-l avem, fără supărare,
Locul pe care trăim Bucovina-i spune
Domnul Ştefan l-a sfinţit, loc de rugaciune!

Noi, la Putna ne-nchinăm si la Suceviţa,
Voroneţu-i poartă-n cer, vatră Moldoviţa,
Oamenii care-i avem toţi îs pentru ţară,
Nu ne face nimenea neamul de ocară!

N-am cerut la nimenea, că avem de toate,
Să ne deie Dumnezeu, numai sănătate!
Fete si feciori cuminţi sa ne poarte neamul
Cu iubire de părinţi, ca bucovineanul!

Şi ne-om ţine drepţi şi tari, să cinstim Lumina,
În faţa lui Dumnezeu, una-i Bucovina!
Şi ne-om ţine fruntea sus cum ni-e scrisă slova,
În faţa lui Dumnezeu, una e Moldova!

Sursa

Mitologia Tracă, izvor pentru mitologia greacă şi romană

Odata cu incheierea miscarilor de popoare inspre si din spatiul tracic, se poate constata, in cel de-al doilea mileniu î.Hr. o relativa stabilitate a populatiei bastinase, care se pregateste sa-si faca aparitia in istorie. Bineinteles razboaie au existat si istoria incepe tocmai cu povestirea lor. Asa ne arata Homer, cu razboiul troian, asa ne arata Herodot, care isi incepe opera istorica in doua volume cu razboiul lui Cresus, regele Lydiei, primul care i-a atacat pe Eleni, asa ne-o arata Tucidide, care povesteste razboiul peloponeziac. Inaintea acestor istorici a existat o istorie nescrisa, povestita doar de rapsozi in cantecele lor epice, iar mai inainte a existat o mitologie, jumatale adevar, jumatate inflorire sau imaginatie si completare a faptelor reale. Nu se poate exclude din mitologie samburele de adevar de la care s-a pornit, si de aceea ele sunt surse pretioase pentru cunoasterea trecutului. Orice popor aparut cu istoria sa pe scena lumii a avut si o mitologie. Chiar popoarele nordice, ignorate atata timp de istorie, s-au manifestat in primul rand prin credintele lor grupate intr-un sistem mitologic.

Marele neam al Tracilor a avut o mitologie proprie, destul de sumar cunoscuta. Ea se gaseste si astazi in unele din traditiile populare din folclorut romanesc. Cercetarea sistematica a vechilor credinte din panteonul trac si publicarea unor lucrari menite sa sintetizeze si sa recompuna lumea personajelor si fictiunilor antice ar constitui o opera de prestigiu.

La baza culturii europene sta nu numai mitologia greco-romana, ci si mitologia tracica. Civilizatia europeana isi datoreaza o parte din structura ei intima Tracilor. Acheii si Dorienii se manifesta in Peninsula Haemusului intr-un moment in care neamul tracilor era constituit. Acheii si Dorienii, pornind din spatiul traco-illiric, e firesc sa fi mostenit o parte din realizarile spirituale caracteristice acestui spatiu.

UPDATE: Din mai multe surse am aflat că de fapt cei trei “patrioţi” erau cam turmentaţi şi strigau lozinci nu prea de bun simţ. Îmi cer scuze pentru dezinformare, dacă acestea ce le-am aflat sunt adevărate!/ ŞTIRI: [INCREDIBIL] 3 tineri români bătuţi de poliţie in Piaţa Unirii din Cluj, pentru că fluturau tricolorul

Trei tineri clujeni, cu vârste cuprinse între 19 şi 21 de ani, au fost ridicaţi cu forţa de către o echipă a SPIR după terminarea concertului de inaugurare a Pieţei Unirii, care a avut loc miercuri seara în Cluj-Napoca. Cei trei tineri susţin că au fost somaţi de câţiva agenţi ai Poliţiei Primăriei să nu mai cânte şi să nu mai fluture tricolorul în primele rânduri ale publicului prezent la concertul Magdei Puşcaş. Cei trei tineri au refuzat să se conformeze şi au susţinut că nu fac nimic ilegal, fapt ce i-a determinat pe poliţiştii comunitari să cheme “mascaţii” care, fără alte întrebări, i-au dus cu forţa pe tineri la sediul IPJ de pe strada Traian, încătuşaţi.

Bătuţi pentru că au cântat

Unul dintre cei trei tineri, R.P., în vârstă de 21 de ani, a declarat pentru NapocaNews faptul că “mascaţii” de la Serviciul Special de Poliţie pentru Intervenţie Rapidă l-au bătut atât în Piaţa Unirii cât şi în maşina de poliţie, cu toate că nu opunea rezistenţă.

“Eram în primele rânduri la concertul din Unirii cu alţi câţiva prieteni. Cântam şi fluturam un drapel tricolor, ceea ce cred că a atras atenţia poliţiştilor comunitari care au venit şi ne-au spus să plecăm de acolo. E spaţiu public, e un concert, de ce să plecăm? După concert au apărut mascaţii care ne-au lovit şi ne-au trântit pe jos. Apoi m-au urcat într-o dubă unde m-au lovit în mod repetat în piept şi în zona ficatului întrebându-mă: Tu eşti ală care a cântat, mă?”

Dr. Diane Harper: “Vaccinul HPV Gardasil nu face nimic pentru reducerea ratei cancerului cervical”

Cercetor al vaccinului HPV Gardasil, lanseaza bomba

Harper: Controversatul vaccin nu face nimic pentru reducerea ratei cancerului cervical

Dr. Diane Harper, cercetator sef in dezvoltarea a doua vaccinuri HPV, Gardasil si Cervarix, spune ca ele nu fac mai nimic pentru reducerea ratei cancerului de col si ca chiar daca ele au fost recomandate fetelor incapand de la varsta de 9 ani, nu au fost testate pentru copiii sub varsta de 15 ani.

Dr. Harper, directorul Grupului de Cercetare pt. Prevenirea cancerului ginecologic la Universitatea Statului Missouri, a facut aceste remarci in timpul unei adrese la cea de-a 4-a Conferinta publica despre vaccinare, care a avut loc in Reston, Virginia, intre 2-4 Octombrie. Cu toate ca discursul ei a fost menit sa promoveze vaccinurile, participantii spun ca au plecat cu convingerea ca ele nu trebuiesc facute.

“Am venit de la discurs cu perceptia ca riscurile efectelor adverse sunt mult mai mari decat riscul cancerului cervical, nu pot sa nu intreb de ce ar fi nevoie de acest vaccin”

, spune Joan Robinson, editor asistent al Institutului de Cercetari pt. populatie.

Bucovina- “Ţara de fagi”

Bucovina este regiunea istorică ce a făcut parte din Voievodatul Moldovei, din regiunea cunoscută sub numele de Țara de Sus, încă de la începutul existenței sale. În aceste teritorii s-au aflat primele reședințe ale domnitorilor moldoveni, Baia, Siret și Suceava, faimoasa capitală a marelui voievod și domn Ștefan cel Mare și cel Sfânt. Însăși numele Moldovei, vine de la râul Moldova, râu ce curge prin frumoasele ținuturi ale Bucovinei. Marele domn Ștefan, impreună cu urmașii săi, au construit aici faimoasele mănăstiri Moldoviţa, Suceviţa, Putna, Humor, Voroneţ, Probota, mănăstiri ce se află astăzi pe listele UNESCO, fiind considerate monumente de interes mondial.

Între 1775 și 1918, acest străvechi ținut Românesc este ocupat de către Imperiul Habsburgic, perioadă de când datează de altfel și denumirea de Bucovina (Buchenland, în germana, însemnând Țara de Fagi).
În 1849, Bucovina obține autonomia, devenind Mare Ducat cu capitala la Cernăuți, Românii deținând majoritatea în Dietă, al cărei președinte devine Eudoxiu Hurmuzachi.

Orașul Cernăuți (astăzi înglobat în statul ucrainean) devine un important centru cultural, în 1875 înfințându-se aici Universitatea Franz Josef, centru universitar renumit în Austro-Ungaria.

Mari personalități ale culturii Românești, studiază sau creează aici, precum compozitorul Ciprian Porumbescu, marele istoric Dimitrie Onciul, director al Academiei Române, cărturarul și revoluționarul pașoptist Aron Pumnul sau marele poet național, jurnalist și om politic Mihai Eminescu.

S.D.S.T.- Rapp patriotic

Spectrul de Difuzare a Sunetelor Tacute,este o trupa de Hip-Hop…Underground Romanesc.
Albumul lor: Mecanismul de Modificare a Mintii Umane, a fost lansat in anul 2007.

Scrisoare de pe Front

Ingeri deasupra Romaniei

Ultima alertă naţională: Vaccinul ucigaş A(H1N1)-VIDEO

Cum te poti apara legal de un vaccin obligatoriu

“Dupa o activitate de 15 ani ca medic, am crezut ca in acest domeniu nu ma mai surprinde nimic. Tocmai mi s-a demonstrat ca nu e asa. Culmea, acest lucru vine din partea unui alt medic…

Pentru simplitate, voi reproduce pasaje relevante din stirile care au fost sursa de inspiratie a acestui articol.

Elevele de 13 ani vor fi vaccinate impotriva HPV fara aviz din partea parintilor, a anuntat Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii, la videochat-ul REALITATEA.NET.

Nu se mai cere aviz pentru vaccinare. Se va proceda ca la orice campanie de vaccinare scolara. Se anunta cu o zi inainte, iar cine este bolnav anunta ca nu se prezinta la scoala.

In momentul in care am citit aceasta stire mi se parea ca am glisat, pe nesimtite, intr-o lume paralela, un melanj intre “1984″ si experimentele medicale naziste din lagarele de concentrare. In primul rand am verificat din nou sursa: este vorba de realitatea.net, site-ul trustului de presa Realitatea-Catavencu. Nicidecum un blog in care se promoveaza isteric fragmente din teoria conspiratiei.

Eleviilor români din Serbia nu li se permite sa inveţe limba română. SEMNAŢI pentru ei!

La apelul lansat saptamana trecuta de catre Asociatia Generala a Invatorilor din Romania (AGIRo) si Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP) a trimis, la randul sau, prin posta, cu confirmare de primire, o scrisoare  adresata Ambasadorului Serbiei la Bucuresti, prin care se solicita Serbiei sa isi respecte angajamentele fata de nevoile parintilor si copiilor romani/vlahi care si-au exprimat dorinta de a invata in limba romana, in Timoc.

Viorel Dolha, presedintele AGIRo a declarat pentru Romanian Global News ca scrisoarea FNRP vine sa intregeasca numarul de 1000 de confirmari de expediere de scrisori catre Ambasada Serbiei la Bucuresti si isi exprima speranta ca autoritatile statului vecin vor expedia curand un punct de vedere sau vor trece direct la fapte dand dreptul parintilor si elevilor care au cerut clase cu predare in limba romana sa acceada la acestea, asa cum prevad si legile Serbiei.

“Furtuna scrisorilor” cum a fost denumita de fondatorul FNRP, Eugen Popescu, “este doar un mic gest pe care il putem face in semn de solidaritate cu romanii/vlahii din Valea Timocului stiut fiind ca acestia nu au inca dreptul la scoala in limba materna desi legislatia Serbiei permite acest lucru iar comunitatea si-a exprimat deja nevoile prin scrisorile oficiale si listele de semnaturi pe care le-a adresat ministerelor de la Belgrad. Speram intr-o normalizare a situatiei si asteptam raspunsul Ambasadei pentru a-l aduce in atentia opiniei publice atat din tara cat si din strainatate si daca nu vom reusi sa ii facem sa inteleaga pe vecinii sirbi ca drepturile conferite de lege trebuie sa se exprime si in fapte, nu numai pe hartie, vom internationaliza din nou aceasta situatie, cum am facut-o si cu Biserica Romaneasca de la Malainita”, a mai spus Popescu.

CADRELE DIDACTICE DIN ROMANIA – SOLIDARE CU ELEVII SI PROFESORII ROMANI DIN SERBIA

Stimaţi colegi,

Elevilor şi profesorilor români din regiunea din Serbia cuprinsă între Timoc, Morava şi Dunăre nu li permite să înveţe/predea 2-3 ore de limbă română în şcoli. La congresul nostru din 28-30 august din Bucureşti, cei 25 de învăţători şi profesori din Serbia care au fost prezenţi la eveniment erau încrezători că vor putea începe să predea limba română din septembrie. Congresul le-a înmânat pentru aceste eforturi medalia de aur.

În speranţa că vom sensibiliza autorităţile sârbe să dea undă verde în următoarele zile studierii limbii române în şcolile unde sunt întrunite condiţiile legale, facem apel să completati de mână cu numele şi şcoala Dv si semnati scrisoarea de mai jos ataşată şi la www.invatatori.ro şi să o expediaţi pe adresa:

Ambasada Republicii Serbia Calea Dorobanţilor nr.34 Sector 1, Bucureşti, 010573

Fiecare semnatură şi scrisoare trimisă contează pentru a avea impactul scontat. Puteţi face mai multe copii de pe scrisoare, să le daţi la semnat şi altor colegi (de ce nu şi elevi) şi să le expediaţi chiar mai multe într-un plic.

Cu un mic efort putem face ca nişte elevi şi nişte colegi de breaslă conaţionali ai noştri să simtă că nu sunt singuri în demersurile lor de a preda/învăţa limba maternă.

Vă mulţumesc

Viorel Dolha,Presedintele Asociatiei Generale a Învăţătorilor din România

Poate ar fi bine sa trimiteţi şi un mesaj la vioreldolha@yahoo.com sau 0746787740 sau 0723259290 in care sa anuntati cate scrisori ati trimis pentru a putea sa le dam colegilor nostri aceste date care sa ii convinga ca nu i-am lasat singuri atunci cand au contat pe sprijinul nostru moral si pe demersul nostru civic. Aceasta scrisoare ati putea sa o dati si presei din localitatea Dv.

Stepa kazahă – pământ al făgăduinţei pentru românii din Basarabia şi Bucovina la sfârşit de secol XIX

Vasile SOARE
Ambasadorul României în Kazahstan, Kârgâzstan şi Tajikistan
19 aprilie 2006

Comunitea izolată de români basarabeni din regiunea Aktubinsk, nordul Kazahstanului.
Între 12-17 aprilie 2006, am efectuat o deplasare în regiunea Aktubinsk din nord-estul Kazahstanului, la 2220 km nord de Alma-Ata, capitala sudică a acestei tari, respectiv la cca. 150 km de graniţa cu Rusia.Scopul deplasării a fost de căutare a unor localităţi locuite compact de etnici români, asa cum reiese din unele date de arhivă şi însemnări ale unor lingvişti şi istorici din Kazahstan, cercetate de subsemnatul în ultimii ani.

Cu ajutorul unor localnici, pe parcursul a patru zile, am identificat şi am vizitat câteva localitati izolate în stepă, fondate de români basarabeni la începutul secolului 20 (1906-1910): Novosergheevka, Bogoslovka (trad: Binecuvântat de Dumnezeu), Besarabka, Cernovodsk. Toate aceste localităţi fac parte astăzi din raionul Alga (fost Kara-Hobda), regiunea Aktiubinsk. Români basarabeni mai locuiesc şi în localităţi precum Ilinca, Bolgarka, Alga (centru raional) şi oraşul Aktubinsk, centrul regiunii cu acelaşi nume. Localitatea cu cele mai multe familii de români basarabeni este Novosergheevka, situată izolat în plină stepă, la cca. 80 km de oraşul Aktiubinsk, de-a lungul pârâului Kara-Hobda.

Între propagandă şi realitate istorică: Vlad Ţepeş, Matei Corvin şi Veneţia

Una dintre remarcabilele personalitati ale istoriei românesti, dar, în acelasi timp, si unul dintre personajele cele mai cunoscute ale literaturii universale despre vampiri este, dupa cum se stie prea bine, viteazul domn al Tarii Românesti, Vlad Tepes. Faima sa în Europa si în lume s-a datorat si se datoreaza nu atât stralucitelor sale victorii antiotomane, asa cum ar fi fost firesc, ci propagandei deosebit de intense, adevarata capodopera de intoxicare a opiniei publice, defasurata de regele Ungariei. Matei Corvin, care a atribuit lui Vlad Tepes cele mai cumplite fapte, cele mai mârsave tradari si intentiile cele mai negre tocmai pentru a-si scuza si justifica propria sa inactivitate pe frontul luptei antiotomane dupa ce primise importante ajutoare din apus destinate acestui scop.

Faptul ca Matei Corvin a declansat o astfel de actiune propagandistica este firesc si explicabil. Mai putin firesc si mai greu de înteles este însa succesul pe care el l-a înregistrat pe lânga cei carora si s-a adresat. Din acest punct de vedere credem ca lucrurile pot fi lamurite daca ne oprim atentia asupra Venetiei, stat cu puternice interese în Peninsula Balcanica, Marea Egee si Mediterana Orientala, dar si cu diplomatia cea mai dezvoltata din epoca, ce nu putea fi înselat în interpretarea unor fapte concrete decât daca dorea el sa se întâmple acest lucru. Ceea ce Venetia a acceptat ca adevarat stiind ca este neadevarat, evident ca a fost acceptat si de alte state apusene cu interese mult mai mici în privinta evenimentelor de la Dunarea de Jos si mult mai putin pricepute în activitatile diplomatice.

1918-1920 România refuză să ocupe Ucraina

Dupa redobândirea independentei (11 noiembrie 1918), Polonia a promovat o politica de recâstigare a întregului “spatiu al polonitatii”, adica a tuturor teritoriilor pierdute începând cu anul 1772 prin cele trei împartiri succesive ale tarii între Rusia, Prusia si Austria. Elitele politice si intelectuale polone aveau în vedere realizarea unei formatiuni statale cuprinse între Marea Baltica, Muntii Carpati, Nipru si Dvina, înglobând însa – pe lânga teritoriile polone – si parti însemnate din Lituania, Bielorusia si Ucraina.

La începutul anului 1919, guvernul din Varsovia nu avea înca o armata regulata, nu detinea un buget, nu înfiintase structuri administrative locale si centrale reprezentative si nici macar nu stia peste ce anume teritorii îsi putea extinde efectiv autoritatea.Lituania refuza cu obstinatie orice sugestie de a participa la o uniune cu Polonia, iar presiunile acesteia în vederea integrarii prin orice mijloace a Lituaniei sau macar a orasului Vilnius au obligat guvernul baltic sa gaseasca refugiu într-un tratat de alianta cu Rusia Sovietica. El a fost încheiat în iulie 1920 si garanta apartenenta Vilniusului la statul lituanian independent. Dupa izbuc-nirea razboiului po-lono-sovietic (25 aprilie 1920), un corp de oaste polon a ocupat Vilniusul în octombrie si a proclamat uni-lateral Republica (po-lona) a Lituaniei Mijlocii. Ea nu a fost recunoscuta de nici un stat. In ianuarie 1922, Polonia a anexat-o.

Relaţiile lui Ştefan cel Mare cu Veneţia

“… Tara noastra care e poarta tuturor crestinilor si pe care poarta care e tara noastra Dumnezeu ne-a ferit pâna acum, dar daca aceasta poarta va fi pierduta, Dumnezeu sa ne fereasca de ceva, toata Crestinatatea va fi în mare primejdie.”

Astfel scria Stefan cel Mare conducatorilor statelor crestine, la 25 ianuarie 1475, anuntându le victoria din 10 ianuarie acelasi an contra otomanilor. O idee ” noi suntem poarta crestinatatii ” pe care o vom reîntâlni si la alti domnitori români. In secolul XVI, acelasi rol si-l vor asuma regatul polon si cel habsburgic, care vor trimite scrisori formulate în termeni similari statelor europene. Erau semnale ale celor din linia întâi catre ceilalti suverani europeni pentru a-i mobiliza într-un efort de rezistenta antiotomana. Istoricii se conving tot mai mult ca în zona de frontiera a celor doua luni, teama la nivelul omului de rând, era mai mica. Cu cât ne îndepartam de aceasta frontiera, lucrurile se inverseaza. Dezinteresul e mare la nivelul conducerii, dar emotiile erau puternice ” atunci când ajung stiri despre “pagâni” si noile lor “cruzimi” ” pentru omul de rând.

Fapt este ca în Occident, ideea de cruciata nu a mai fost, începând din secolul XV, luata în serios. Exista un interes fata de ceea ce se întâmpla în “zona gri”, de contact, se trimiteau ambasade, spre informare, dar cam atât. Chiar si republicile italiene, care în acesl secol XV au continuat, în Mediterana, confruntarea deschisa cu Imperiul otoman, au pastrat doar un interes pur informativ veacului, fata de zona dunareana. Dovada stau si legaturile lui Stefan cel Mare cu Venetia.

Imperiul Româno-Bulgar al Asănestilor

Scurtă istorie a imperiului clădit de trei frati vlahi (aromâni) la sud de Dunăre

ÎN JURUL anului 1000, alături de bulgarii slavofoni, izvoarele bizantine, cele narative de la cancelaria imperială si de la cancelaria patriarhală îi mentionează la sud de Dunare pe aromâni, populatie romanică din regiune.

În anul 1185, în Bizant domneste tânărul împărat Isaac II Anghelos. Dorind să-si pregătească cu mare fast nunta cu fiica regelui maghiar Bela II, el pune o dare nouă asupra supusilor săi. Darea îi afectează în primul rând pe cei ce au turme de oi si vite. Este tocmai cazul valahilor, a căror îndeletnicire principală este păstoritul. Aceste dări si felul abuziv în care sunt strânse produc o mare nemultumire printre valahii care locuiesc în muntele Hemus. Acestia trimit la împărat, care se afla la Kypsella în Tracia, o delegatie condusă de fratii Petru si Asan, fruntasi ai lor, pentru a-si prezenta plângerile. Cererile lor nu sunt luate în seamă, ba, mai mult, Asan este pălmuit de un demnitar bizantin, „pentru neobrăzare”. În aceste conditii, ei se întorc la Târnovo, în biserica Sf. Dumitru unde, „în limba lor părintească”, după cum spune cronicarul Nicetas Choniates, cheamă poporul la răscoală împotriva bizantinilor. Răscoala porneste în momentul în care normanzii din Sicilia ocupă orasele Durazzo, Seres, Amphipolis si Salonic.

Răsculatii atacă rând pe rând orasele din zonă, stârnind o îngrijorare tot mai mare la curtea imperială. Împăratul se decide să conducă el însusi operatiunile militare si reuseste să înfrângă pe cei doi frati vlahi, care se refugiază peste Dunăre. Urmare a promisiunilor de supunere făcute de cei doi, Isaac renuntă a mai ocupa si satele din munti si îsi întoarce armata din drum. Petru si Asan se întorc de peste Dunăre cu forte proaspete de la vlahii si cumanii de pe celălalt mal, si încep să prade Tracia.

Dr. Octavian Udriste,romanul care a descoperit gena marker ancestrala si originea cancerului

Ar fi putut sa obtina premiul Nobel pentru una din cele mai mari descoperiri ale acestui secol: gena marker ancestrala si originea cancerului. Chiar daca a publicat cateva carti pe aceasta tema si a salvat mii de bolnavi incurabili, dr. Octavian Udriste a murit sarac si dispretuit de toata floarea cea vestita a lumii stiintifice romanesti. In urma lui a ramas o arhiva impresionanta. Nimeni nu pare interesat sa o cerceteze. Lespedea grea a uitarii ingroapa nu doar o munca de o viata, ci si speranta ca boala neagra a secolului poate fi pusa la zid.
A fost cel mai bun student al profesorilor Victor Papilian, Iuliu Hatieganu, Victor Preda si Grigore Benedeto.Inca din anii 60, a intuit originea cancerului si chiar aparitia ingineriei genetice, starnind interesul unor renumiti cercetatori din strainatate: prof. Roger Weil, prof. Ervin Haas, G. Mayer. In tara, cartile si conferintele lui s-au izbit de zidul moale si impenetrabil al ostilitatii, al invidiei dusmanoase.
Era convins ca facuse o descoperire epocala. Patimas si rebel, cum era de obicei, explica medicilor oncologi adunati intr-o modesta sala din strada Berzei, teoria lui privind cauza cancerului: gena marker ancestrala. Deja publicase mai multe studii pe aceasta tema, iar tratamentul sau dadea primele rezultate certe, verificate prin analize de laborator. Nu era suficient. Tot mai ostila, sala fremata intr-un murmur dezaprobator. Ceea ce explica dr. Octavian Udriste parea o blasfemie stiintifica, o ratacire trufasa, imposibil de acceptat. Pierzandu-si rabdarea, cineva din sala l-a intrerupt, strigand sub privirea incurajatoare a colegilor: “Arata-ne la microscop gena si o sa te credem!”. In cateva minute, sala s-a transformat in tribunal – amestec de acuze si vorbe grele: nebunie, amatorism, inconstienta. Doctorul Udriste nu s-a lasat nici el. Insultele curgeau de o parte si de alta, dar batalia era pierduta. “Arata-ne gena!”, continuau sa strige oncologii, stiind ca acest lucru era cu neputinta pentru un simplu medic de provincie. Dr. Udriste trebuia sa se recunoasca invins. Toate acestea se petreceau in 1969. In 1981, lumea stiintifica mondiala anunta cu entuziasm prima fotografiere a unei gene. Era prea tarziu. Teoria doctorului Octavian Udriste fusese deja data uitarii. Meritele lui, de asemenea.

Masacrul de la Fântâna Albă

Masacrul de la Fântâna Albă a fost un masacru care a avut loc la 1 aprilie 1941, atunci când aproximativ 2.000-3.000 de români, locuitori ai satelor de pe valea Siretului au încercat să se refugieze din Uniunea Sovietică în România.

În 1940, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an. Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfăşurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părţi ale noii graniţe. În această situaţie mulţi dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând graniţa în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zonele Hliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ. Zona acestei unităţi era pe o distanţă de 7.5 km la sud de Cernăuţi.

Din zonele mai îndepărtate, Văşcăuţi, Zastavna, Noua-Suliţă, Sadagura şi Cernăuţi-rurală, 628 de persoane au trecut graniţa pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale şi etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupaţie sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiaţi în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autorităţile sovietice au reacţionat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea graniţelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude şi în România şi declarându-le trădători de ţară şi deportându-le la muncă forţată. Listele unităţii 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localităţi includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de ţară chiar şi persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenţii să fugă în România.

Sustin: MEMORIALUL PATIMILOR ROMÂNEŞTI

http://memorialromanesc.org/

A trecut o perioadă de peste jumătate de secol de la momentul în care România, sub presiunea puterilor unite ale hitlerismului german şi ale comunismului sovietic, a fost nevoită să se retragă temporar din Basarabia şi Bucovina de Nord, iar apoi să renunţe la ele, ca urmare a unui tratat de pace care nu a luat în considerare marile sacrificii militare ale poporului român alături de aliaţi.

Anii petrecuţi în închisoarea comunistă din interiorul Cortinei de Fier au constituit ani de teroare, de alterare a spiritului naţional în încercările de formare ale aşa-zisului om nou. Iar formarea acestui “om nou” a avut loc la indicaţiile Kremlinului, atât pe teritoriul României cât şi în fostele teritorii interbelice ale României.

România – genocidul comunist în cifre

Basarabia şi Nordul Bucovinei:

(A) Florin Mătrescu (“Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional”, Bucuresti, 1998, pg.56-57) avanseaza următoarele cifre:    Holocaustul rosu sau crimele in cifre ale comunismului international

1. între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941 au fost deportaşi în lagărele din Nordul Ingheţat un număr de 300.000 de romani basarabeni şi bucovineni
2. între 1945 şi 1954, 500.000 de români basarabeni şi bucovineni deportaţi în lagăre
3. între 1946 şi 1947, 200.000 – 350.000 de români morţi în urma foametei provocată de Stalin.

(B) Victor Bârsan (“Masacrul inocenţilor”, Bucureşti, 1993, pg.18-19), deosebeşte mai multe valuri de deportări:

1. între 28 iunie 1940 şi 22 iunie 1941, 300.000 de români deportaţi
2. între 1944 şi 1948 , 250.000 de români deportati
3. între 1946 şi 1947 , 300.000 de români morţi în urma fometei provocată de Stalin
4. la 6 iulie 1949 începe a 3-a deportare masivă; 11.324 familii deportate
5. între 1954 şi 1964, 300.000 de români deportaţi în Rusia şi Kazahstan

Anton Ovseyenco în “The Time of Stalin: Potret of a Tirrany”, N.Y. Harper and Row, 1981 (citat in “Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional”, pg. 57) , estimează
numărul total al victimelor comunismului în Basarabia şi Nordul Bucovinei la 1.500.000 de persoane.

România:

din “Holocaustul roşu sau crimele în cifre ale comunismului internaţional”, Florin Mătrescu, Bucureşti, 1998, pg.80-86) reţinem grupurile masive de deportări şi crime:

1. “capitularea fără condiţii” de la 23 august 1944 a avut ca rezultat deportarea a 180.000 de soldaţi şi ofiţeri în lagărele gulagului sovietic (doar câteva mii s-au mai întors).

Recent, în mlaştina râului Bălţi din Basarabia a fost descoperit un osuar românesc compus din 50.000 schelete de soldaţi români - din unitaţi ale Armatei Regale Române, care în primăvara 1944 au constituit prima linie de rezistenţă împotriva Armatei Roşii. (citat din Mihai Vicol, “Un “Katyn” românesc” – România Liberă Internaţional, nr.320/04.08.96)

2. ocuparea ţării de către Armata Roşie a însemnat un val de crime în rândul populaţiei civile, crime de proporţii încă necunoscute – oameni ucişi doar pentru a fi jefuiţi sau pentru a-şi apăra fiicele şi soţiile de violuri.

3. colectivizarea forţată a ţărănimii (începând din 1949) a afectat 12.000.000 de ţărani; sate întregi au fost mitraliate şi nimicite cu tunurile – provacând 30.000 de victime. Deportările masive din perioada 1949 – 1960 s-au soldat cu încă 200.000 de ţărani morţi în lagărele de muncă sau închisori.

4. rezistenţa armată din munţi (1946 – 1958), unică in lagărul comunist, a mai adăugat un număr de victime *

5. în cele 120 de închisori şi lagăre de muncă, au murit între 150.000- 200.000 oameni.

Cifrele globale ale holocaustului roşu în România sunt diferite:

Numărul total al deţinuţilor:
- 2.000.000 ( Filip Păunescu – “Cunoaşterea şi combaterea comunismului”, Libertatea, anul 8, nr.72 – martie 1989)
- 3.000.000 (Cicerone Ioaniţoiu)

Numărul total al morţilor în regimurile Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ceauşescu, Iliescu (revoluţie, Târgu-Mureş, mineriade, etc.) este greu de stabilit; se descoperă mereu noi gropi comune pe lângă lagărele de muncă şi închisori.

Cifra avansată de Florin Mătrescu este de 891.500 morţi în genocidul comunist comis între actualele graniţe ale României.

* apreciat după unii cercetătători la 10.000

(Grupul Independent pentru Democraţie)

Sursa

Români arşi pe rug

Mult a suferit poporul român, mult sânge a curs, multe lacrimi s-au vărsat pentru consfinţirea dreptăţii pe vatra strămoşeasca.

Când zorii libertăţii s-au ivit, când eşafodajul şubred al imperiului austro-ungar din centru europei, care stăpânise autocrat peste 17 limbi – adevărat Babilon -, a început sa se năruie, popoarele îşi cereau drep­tul la viata naţionala, unele după altele începând din Octombrie 1918.

Prezicerile lui Octavian Goga din 19 Aprilie 1915 se adevereau: “în asemenea împrejurări se impune pentru orice gânditor adevărat ca po­poarele din Austro-Ungaria să trebuiască a fi dezrobite ca să poată şi ele să fie introduse în lumea senină a idealului; iată de ce zdrobirea împărăţiei habsburgice, curăţirea acestui cancer moral de pe trupul Eu­ropei este o adânca datorie de salubritate internaţionala. La aceasta îngropăciune suntem datori sa asistam si noi. Noi, popor românesc, suntem chemaţi sa aruncam cel dintâi bulgar de pământ pe acest sicriu vinovat. Noi, fiindcă noi avem un război mai mare al suferinţei si noi ne înfăţişăm la aceasta îngropare cu cea mai mare durere în suflet… Poporul român din Transilvania a slujit cu aur, a slujit cu sânge o ingratitudine milenara, o mie de ani ne-au minţit.”

Martie însângerat

de George Roncea

Aniversarea de către unguri a anului revoluţionar 1848 este pentru românii din Transilvania o ofensă sinistră, ce aduce aminte de uciderea a peste 40.000 de români care nu înţelegeau să intre în “raiul maghiar”. Preoţi sugrumaţi, 300 de sate arse, mii de români tăiaţi, împuşcaţi, spânzuraţi, căzuţi în lupte.

Martie 1990 a însemnat pentru România un moment critic, în care s-a pus în operă de către Budapesta un plan care urmărea internaţionalizarea chestiunii maghiare din România şi obţinerea secesiunii sau autonomiei unor judeţe în care se aflau şi maghiari – operaţiune care ar fi dus de facto la refacerea Regiunii Autonome Maghiare din perioada stalinistă.

La începutul anului 1990, UDMR a iniţiat reorganizarea învăţământului în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, pe principiul segregării, al separării de români. În data de 19 ianuarie 1990, Consiliul judeţean Mureş al FSN a hotărât separarea etnică a liceelor mureşene. UDMR a trecut la scoaterea cu forţa a profesorilor români din şcoli. Elevii români au fost supuşi maltratărilor de către colegii lor maghiari.

Istoria “pierduta” de 1000 de ani a Românilor

Pe mai multe forumuri, în multe comentarii şi chiar pe chat-uri am văzut, în disputele cu ungurii – şi alţi alogeni – repetată iar şi iar O MARE PROSTIE, la care nu am văzut pe nimeni să răspundă.
Dar care e prostia?

rromini fara istorie
de bozgoru (2006-12-10 14:50:50)

din istoria voastra lipsesc 1.000 ( O MIE) de ani, incepand cu anul 273-retragerea aureliana. Nimeni dintre romani nu spune unde ati stat 1.000 de ani, nu 100, nu 10. Credeti basme cu glad si menumorut, pai astia erau romani?

Cât de furat de ceartă poţi să fi, ca Român, sau cât de pătimaş, ca ungur, ca să nu poţi face o simplă operaţie aritmetică?
Chiar dacă pornim de la datele proclamate de unguri, 273+1000=1273!
Ori Românii sunt atestaţi ca atare din sec. IX cel puţin!
Deci, de fapt, 800-273=527!
Deci, aproape jumătate din perioada presupusă!
Oricum, primele atestări ale Românilor ca Românii sau Valahi sunt dinaintea venirii ungurilor în zonă, dar asta este altă problemă, de care ei se feresc mult.
Revenind la MAREA PROSTIE a “golului” de 1000 de ani (o formulă gazetărească fără acoperire ştiinţifică), să observăm că nu are nici o acoperire şi că se bazează doar pe vorbe goale.

Treceti batalioane romane Carpatii

1. Un cantec istoric ne-aduce aminte
Ca fratii in veci vor fi frati
Un cantec de lupta batran ca Unirea
Voi, compatrioti, ascultati

2. Treceti, batalioane romane, Carpatii
La arme cu frunze si flori
V-asteapta izbanda, v-asteapta si fratii
Cu inima la trecatori

3. Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheama
Nadejdea e numai la noi
Saruta-ti, copile, parintii si fratii
Si-apoi sa mergem la razboi

4. ‘Nainte, ‘nainte spre marea Unire
Hotarul nedrept sa-l zdrobim
Sa trecem Carpatii, ne trebuie Ardealul
De-o fi se ne-ngropam de vii

5. Cu sabii facura Unirea, ce inimi
Spre Alba cu totii mergeam
Toti oamenii tarii semnau intregirea
Vointa intregului neam

6. Cu toii eram regimente romane
Moldova, Muntenia, Ardeal
Fireasca Unire cu patria-muma
Ne-a fost cel mai drept ideal

7. Aceasta-i povestea Ardealului nostru
Si-a neamului nostru viteaz
Istoria-ntreaga cu lupte si jertfe
Traieste-n Unirea de azi

8. Dreptatea si pacea vegheaza Carpatii
Si tara e frunze si flori
A noastra-i izbanda, ai nostri sunt fratii
Traiasca in veci trei culori

9. Vrem liniste-n tara si pace in lume
Dar dac-ar veni vreun blestem
Carpatii si fratii sari-vor ca unul
Urmand comandantul suprem

10. Treceti, batalioane romane, Carpatii
La arme cu frunze si flori
V-asteapta izbanda, v-asteapta si fratii
Cu inima la trecatori

Anti-Comunism: Mihail Farcasanu

Mihail Fărcăşanu (n. 10 noiembrie 1907, Bucureşti – d. 14 iulie 1987, Washington, DC, Statele Unite) a fost un jurist, politician şi scriitor român. A fost preşedintele organizaţiei Tineretului Naţional Liberal din 1940 până în 1946. Urmărit de autorităţi pentru acţiunile sale anti-comuniste, a reuşit să fugă din ţară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie. A fost membru în Comitetul Naţional Român şi în Liga Românilor Liberi, fiind ales preşedinte al acesteia în 1953. A fost primul director al secţiei române a postului de radio “Europa Liberă”. Principala sa operă literară este romanul “Frunzele nu mai sunt aceleaşi”, publicat în 1946 sub pseudonimul Mihail Villara, roman care a fost distins cu premiul editurii Cultura Naţională.

Genealogie

Familia Fărcăşanu descinde din Popa Stoica din Fărcaş, în ţinutul Romanaţilor, preot care a abandonat biserica şi a luat armele împotriva turcilor, distingându-se în războaiele lui Mihai Viteazul, care l-a numit agă. În 1595 Aga Fărcaş a comandat o armată cu care a trecut Dunărea, cucerind cetatea Nicopole şi cu care a înaintat spre Vidin unde a fost învins de către turci, pierzându-şi viaţa împreună cu mulţi alţi boieri.

După Aga Fărcaş, familia a avut o succesiune de demnitari domneşti printre care se menţionează:

• Radu Fărcăşanu, vel-căpitan în 1639, vistier în 1652, mare stolnic în 1657 şi mare vornic;
• Barbu Fărcăşanu, vel-logofăt şi vel-vistier în 1674;
• Matei Fărcăşanu, mare stolnic în divanul ţării din 1731;
• Constantin Fărcăşanu, biv-vel serdar, unul din semnatarii memoriului boierilor olteni adresat în 1720 principelui Eugeniu de Savoia în timpul ocupaţiei austriece;
• Enache Fărcăşanu, pitar, numit de principele Mavrogeni ispravnic de Romanaţi. ^[1]

Sabia lui Tudor Vladimirescu

Cititi si  Sabia curbă a Dacilor